Gunoaie strânse de muncitori străini
Au fost profesori, it-işti, instalatori sau agenţi de vânzări respectaţi în ţara lor.
Angajaţii companiilor închise pe fondul crizei sau al războiului din Ucraina - 75% din salariul de bază
Guvernul va aproba acordarea unei indemnizaţii lunare similară celei plătite în perioada de pandemie, respectiv 75% din salariul de bază, pentru salariaţii din companiile unde se încetează activitatea, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.
Cu umbra Rusiei la poartă, România îşi vede şi de mersul ei - Numărul bugetarilor a ajuns la cel mai ridicat nivel de la criza financiară din 2009-2010
Numărul bugetarilor a ajuns la cel mai ridicat nivel începând din decembrie 2010, potrivit calculelor Profit.
Criză în Departamentul de Stat din SUA. De ce „sindromul Havana” ar putea bloca activitatea guvernului american
Pe măsură ce continuă să crească numărul de diplomaţi şi oficiali ai serviciilor de informaţii americani care s-au îmbolnăvit de misteriosul sindrom Havana, în interiorul Departamentului de Stat al SUA a început să se intensifice frustrarea în rândul angajaţilor cu privire la abord.
Criză de angajaţi sezonieri în Horeca
Chelneri, ospărari sau bucatari.